Cascada Niagara

Cascada Niagara este una dintre cele mai importante atractii turistice din America de Nord. Situata intre statele New York din SUA si Ontario din Canada este una dintre cele mai spectaculoase miracole naturale ale continentului. Pe timp de noapte cascada este luminata de reflectoare puternice multicolore oferind turistilor un spectacol unic de lumini si muzica. Cascada Niagara are aproape 25000 de ani vechime, fiind costruita pe patul unei insule din perioada Siluriana intre 395 si 400 de milioane de ani in urma.

Numele Niagara a fost dat de catre amerindieni, care tradus inseamna “apa care tuna”. Din anul 1800 cascada este deschisa turistilor pentru vizita. Imensa cadere de apa, cu o inaltime maxima de 56 de metri (cat un bloc cu 21 de etaje) si o lungime de 790 de metri, cascada Niagara a fost descoperita si studiata prima data de un geolog american - Roy Spencer.
Cascada este impresionanta, zgomotoasa, mareata, deasupra ei se formeaza nori din picaturi infime de apa suspendate in aer care apar in urma impactului dintre apa si rocile de jos; in zilele insorite se poate observa foarte clar si curcubeul deasupra caderii de apa. Este un peisaj mirific, de basm.

Date istorice:
Inainte cu 12 000 de ani la sfarsitul ultimei perioade de glaciatiune, s-au topit ultimii ghetari din regiune determinand apele lacul Erie sa curga peste maluri formandu-se raul Niagara care se varsa in lacul Ontario, trecand pe parcursul lui peste prapastia (groapa) dintre cele doua lacuri formeza caderea de apa Niagara. Aceasta cataracta sau groapa are o serie de caracteristici geologice, sub stratul dur de roci dolomite se gasesc straturi mai moi de sisturi. Masa de apa la baza cascadei prin procesul de eroziune rupe cu timpul fragmente din peretele cascadei, acest fenomen determinand scurtarea raului Niagara cu 1,8 m pe an, ceeace arata ca de la formarea sa, cascada s-a apropiat de lacul Erie cu peste 11 km.

Prin canalizarea unei parti a apei fluviului la o hidrocentrala, s-a redus debitul fluviului ce traverseaza cascada, ceeace a redus din frumusetea ei, in schimb a incetinit procesul de eroziune. In ianuarie 1936 prin temperaturi extrem de scazute a inghetat complet cascada, formand o perdea de gheata de cateva sute de metri. In anul 1969 a fost dirijata pe o perioada de 5 luni intr-o alta directie toata apa cascadei, astfel inlesnind cercetarilor geologice a albiei raului, si s-a incercat stabilizarea peretilor cascadei.