Stockholm

Stockholm - Venetia Nordului

2 voturi
Autor: balauru, 8 Iulie 2011
Vizualizări: 4541
După ,,o noapte furtunoasa" la propriu şi la figurat, pe care am petrecut-o pe un vas al companiei ,,Viking Line", ce face legătura între portul Turku (Finlanda) şi oraşul Stockholm, debarcăm în port, rupţi de oboseală şi de mahmureală.
Aici un echipaj de poliţie oprea maşinile care ieşeau din burta navei proaspăt ancorată şi făceau şoferilor
testul de alcoolemie . Ne-am apropiat cu inima cât un purece. Ce-o fi, o fi. (de Marin Sorescu). Maşina din faţa noastră, cu numere suedeze, este trasă pe dreapta iar nouă ne face semn să trecem. Este clar că unul dintre noi a mâncat mici în copilărie. Nici nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă am fi fost opriţi. Cred că trebuia să ne întoarcem acasă pe jos.
Vaporul cu care am venit era un adevărat oraş plutitor. Avea mai multe restaurante, baruri, magazine tax free, săli de cinematograf, si un night club. Aici ne-am petrecut jumătate din noapte. Am dormit puţin iar aburii de Scandic vodka ieşeau din noi ca din locomotivele de pe Valea Vaserului. (pe Arieş nu ştiu dacă mai există).
Încă nu se luminase de ziuă când am ajuns la City Hall, primăria oraşului Stockholm şi locul de decernare al Premiilor Nobel. Noi nu eram printre cei nominalizaţi, dar nu voiam să întârziem şi să pierdem evenimentul, aşa că am venit cu noaptea în cap.
Pozele făcute aici sunt de proastă calitate, asta din cauza luminii slabe, din cauza camerelor foto neperformante dar şi din cauza aburilor de vodcă.
Next Point: Royal Palace. Am parcat maşina într-o parcare destinată personalului de deservire a palatului. Asta e ...Scandic Vodka îţi dă aripi.
Am prins ceremonia de schimbare a gărzii... de la ora 8 dimineaţa. Eram singurii turişti veniţi la acea oră. Ni s-a prezentat onorul, noi fiind persoanele cu cel mai înalt rang prezente la ceremonie.
Palatul Regal - Kungliga Slottet - este folosit de rege ca resedinta si ca punct de lucru in acelasi timp.
In unele săli este permis accesul publicului.
Palatul Regal este situat in vechiul oras si a fost construit pe ruinele predecesorului sau, Tre Kronor, care a fost incendiat in 1697. Design-ul noului palat apartine arhitectului Nicodemus Tessin cel Mic, fiind una dintre cele mai frumoase cladiri baroce din Europa de Nord.
Tot aici, în piaţa din faţa palatului se află Obeliscul Gustav (Gustavsäule) şi biserica St Nicolaus.
Am intrat şi în curtea interioară a palatului. după care am bătut străzile.
Despre obiective, găsiţi informaţi pe Wikipedia, ce-i drept nu in limba română.

67 imagini in total la aceasta impresie


 

Comentarii (2)

 
27 Iulie 2011

Ai un simt al umorului foarte dezvoltat! Ma bucur ca si altora le-a placut Stockholm-ul. Intr-adevar e minunat, dar cum il prezinti tu il aduce si mai aproape de inima mea! Multumesc de rememorarea unor clipe frumoase!

 
27 Iulie 2011

Mulţumesc Adrian, atăt pentru aprecieri cât şi pentru că m-ai adăugat la lista ta de prieteni. Mi-am permis să fac şi eu acelaşi lucru.
Am văzut că şi tu ai scris un review despre Stockholm, mult mai documentat decât al meu. Noi nu am avut ghid şi ne-am orientat mai mult după miros(ul de vodcă).
Tallin-ul, cum ţi s-a părut ?

Ai fost în Stockholm?

Povestește-ne despre experiența ta și arată-ne poze cu locurile pe care le-ai vizitat.
Înscrie-te în comunitatea Turistik.
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.