Bahamas

Informații turistice generale

Bahamas este un arhipelag de aproximativ 700 de insule si recifuri de corali in Oceanul Atlantic, ce se extinde pe o lungime de 800km pe cele mai limpezi ape oceanice din lume. Bahamas poarta numele dat de spanioli - "baja mar", insemnand "mare putin adanca". Apele de culoare turcoaz care spala tarmurile sunt la fel de calme si linistite precum locuitorii care urmeaza "timpul insulei", un termen ce descrie atmosfera relaxata si ritmul incet al vietii. Acest ritm este un obicei molipsitor - multe dintre insule sunt fie nepopulate fie cu foarte putini locuitori, iar pe plajele salbatice presarate cu scoici pastelate aveti toate sansele sa va regasiti linistea.

Insa acest arhipelag are de doua ori dimensiune ateritoriului Spaniei, iar cei care doresc mai mult decat izolare si liniste, vor descoperi ca Bahamas este destul de mare pentru a oferi cate ceva pentru toate gusturile - shopping in pietele aglomerate, golf pe terenuri de talie mondiala, scufundari printre epave si recifuri de coral, windsurfing si parasailing, dansuri noaptea pe ritmuri de "goombay", "calypso" si " Junkanoo". Probabil aceasta varietate atrage turisti foarte bogati si excentrici, iar Bahamas le ofera o gama larga de vile exclusiviste si complexuri hoteliere de lux. Insa Bahamas a fost in trecut si un refugiu pentru sclavii eliberati si aceasta ospitalitate care include orice vizitator persista si astazi, astfel incat aveti mai multe sanse sa intalniti case acoperite cu sindrila decat statiuni de lux.

Principalele atractii turistice

• Explorati capitala Nassau de pe insula New Providence si vizitati forturile din secolul XVIII, arhitectura georgiana in culori pastelate, Muzeul Pompey si Muzeul Junkanoo.

• Profitati de plaje: printre cele mai frumoase se numara Cable Beach de pe insula New Providence, frumoasele plaje cu nisip alb de pe insula Paradise si nisipurile de culoare rozalie de pe insula Harbour.

• Vizitati insula Grand Bahama - in Freport si Lucaya vetigasi statiuni moderne, magazine, cluburi si cazinouri. Parcul National Lucaya adposteste cel mai mare sistem carstic subacvatic din lume, iar in Gradinile Crangului puteti admira flori exotice, cascade si pasari colorate.

• Lasati-va captivati de Eleuthera, cea mai faimoasa dintre insulele Out, caracterizata de sate coloniale si plantatii de ananas, plaje cu nisip roz, restaurante sic si o viata de noapte frenetica.

• Andros este dantelata cu izvoare si paduri, adapostind peste 100 de specii de pasari. Aici puteti admira a treia bariera de recif de corali din lume, ca marime.

• Pe insula Cat puteti vedea stanci inalte de 60m si pesteri pictate de indienii Arawak. Pe muntele Alvernia, cel mai inalt punct din Bahamas, se afla o mica manastire.

• Urmati pasii scriitorului Hemingway pe insula Bimini. Autorul a locuit in Alice Town in casa Blue Marlin Cottage.

• Navigati in jurul insulei Exuma, un parc natural cu insulite de coral, recifuri spectaculoase si o viata marina extraordinara.

• Luati parte la festivitatile Junkanoo, care umplu strazile de zgomot si parade colorate in Ziua Boxului sau de Anul Nou. Dansati pe cea mai buna muzica bahamiana la Festivalul de Vara Junkanoo in iunie si iulie.

Gastronomie

Pestele si fructele de mare reprezinta cea mai importante parte a dietei bahamienilor; scoicile de mare sunt preferatele si sunt folosite in multe feluri de mancare. Mazarea cu orez este un fel de baza si se face din mazare uscata si orez preparate cu cimbrisor si alte mirodenii. Alt fel obisnuit pentur Bahamas este "souses", facut din carne la saramura.

Istorie

Primii locuitori ai insulelor Bahamas au fost indienii Arawak, iar primul european care a descoperit Lumea Noua, Cristofor Columb, a debarcat in 12 octombrie 1492 mai intai pe insula bahamiana San Salvador. In secolul XVII britanicii au construit asezari pe insule, iar in secolul XVIII Bahamas era o ascunzatoare preferata a piratilor.

Bahamas a fost colonie a coroanei din 1717 pana cand i s-a acordat dreptul de auto-guvernare interna in 1964. Insulele au trecut spre o autonomie si mai mare in 1968, dupa victoria coplesitoare a Partidului Progresist Liberal, condus de catre primul ministru Lyden O. Pindling, in defavoarea partidului condus de catre albi, Partidul Bahamienilor Uniti. In noul mandat, guvernul lui Pindling a negociat o constitutie cu Marea Britanie, prin care Bahamas devenea Commonwealth-ul Insulelor Bahamas, in 1969. In iulie 1973 Bahamas a devenit o natiune independenta.

In trecut dependenta de agricultura si pescuit, Bahamas si-a diversificat economia cu turism, servicii financiare si navigatie internationala. Desi locuitorii beneficiaza de un venit care ii situeaza intre primii 30 din lume, exista o mare diferenta intre clasa mijlocie urbana si fermierii saraci. In plus, natiunea este predispusa la uragane care creeaza daune in mod regulat.

Informatii utile

Capitala: Nassau
Ora locala: GMT -5
Principale limbi vorbite: engleza
Moneda: 1 dolar bahamez = 100 centi

Oferte Bahamas

Oferte de cazare si vacante in Bahamas publicate de Agentiile de turism si unitatile de cazare partenere
Oferte cazare:
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.