Muntenegru - Canionul Tara

3 voturi
Autor: balauru, 7 Iulie 2011
Vizualizări: 10081
Muntenegru este o destinaţie de vacantă la mare, perfectă pentru cei cu buget redus şi care nu-şi pot permite destinaţii. Aici locurile de cazare la apartamentele private cele mai de lux nu depăşeşte 15 € de persoana pe noapte.
Vara trecuta am făcut un astfel de sejur "economy" împreună cu soţia, copiii şi încă un prieten, pe care l-am luat cu noi pentru a diminua costul carburanţilor pe cap de persoană furajată.
Am ales traseul, la dus prin Serbia iar la întors prin Croaţia, Ungaria.
Am ieşit pe la vama Stamora-Moravita, după care l-au rugat pe prietenul meu IGO8 care mă însoţeşte în toate vacanţele, să mă ducă într-un oraş de pe autostrada Belgrad - Niş. Acolo intenţionam să dormim. Fiind setat să aleagă drumul cel mai rapid mi-a făcut un traseu cu minim de localităţi, pentru a evita restricţiile de viteza din acestea. Procesorul lui nu greşeşte calculele dar din păcate nu are de unde să ştie care drumuri sunt bombardate şi care sunt reparate.
Am trecut în miez de noapte printr-o pădure, pe un drum cu 15 km de cratere şi pe care nu am întâlnit decât un cerb, paralizat de lumina farurilor, două căprioare şi doi iepuri.
Ne aşteptam în tot momentul să apară de după un copac şi vânătorul cu un Kalaşnikov în mână şi să ne pună pielea pe proţap.
Am înnoptat pe autostrada amintită, la un hotel suprapopulat cu carcalaci înfometaţi. Eu cu băiatul şi prietenul meu am sheruit o duzina de Jelen Pivo şi am dormit ca ciupăiţi. Fetele au preferat să doarmă în microbuz unde au sheruit parcarea cu zeci de familii de musulmani ce dormeau pe jos şi care migrau spre ... numai ei ştiu unde.
Încă de la intrarea în Muntenegru am fost uluiţi de frumuseţea peisajelor, cireaşa de pe tort fiind Canionul Tara. Este cel mai mare canion din Europa şi al doilea din lume după Grand Canyon având o lungime de 82km şi 1300 m adâncime în unele locuri.
Pe râu se face rafting iar de pe podul situat la frontiera dintre Bosnia-Herţegovina şi Muntenegru, amatori de adrenalina fac Bungie-Jumping.
În drum spre Budva, cea mai frumoasa şi mai animata staţiune de pe riviera muntenegreană am mai trecut prin canionul Moraca , mai puţin spectaculos decât primul, şi prin capitala ţării Podgorica.
În Budva ne-am cazat la un mini hotel particular cu condiţii peste aşteptări, dar asta după ce am refuzat două apartamente care nu corespundeau talentului nostru.
Era poziţionat departe de plajă iar noi am transformat acest dezavantaj într-un avantaj. Dacă tot trebuia să mergem cu maşina la plajă am ales în fiecare zi alta staţiune.

104 imagini in total la aceasta impresie


 

Comentarii (0)

Ai fost în ?

Povestește-ne despre experiența ta și arată-ne poze cu locurile pe care le-ai vizitat.
Înscrie-te în comunitatea Turistik.
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.