Cipru

TURISM CIPRU
Despre Cipru, poze, oferte Cipru

PROMOVEAZA-TE AICI:

Pentru operatorii de turism: Turistik te promoveaza targetat, doar pe destinatiile tale de interes, la costuri minime. Citeste aici.

Despre Cipru

Se incarca albumul...trebuie sa aveti flash instalat
Daca vizitati Cipru aveti ocazia sa admirati Grecia si Turcia la un loc - plaje mediteraneene insorite, sate incantatoare, ruine ale civilizatiilor antice si cultura locala deosebita. Totodata veti fi si martorii unei scindari nationale - Cipru este impartit de o disputa teritoriala intre etniciii greci si etnicii turci. De mai mult de doua decenii nu exista dispute violente, insa aceasta diviziune este o problema pentru Natiunile Unite. Din fericire aceste tensiuni nu afecteaza turistii, care primesc doar prietenie si ospitalitate din partea amanduror pati ale Ciprului.

Desi relativ compacta, insula Ciprului va ofera un peisaj variat, de la munti impaduriti pana la plaje cu nisip. Cele mai bune plaje sunt in Ayia Napa si Protaras, unde apele turcoaz va stau la dispozitie pentru sporturi nautice. Viata de noapte se desfasoara la lumina de neon a cluburilor din Nicosia, Limassol si Larnaca. In muntii Troodos veti gasi sate pe dealuri invelite in podgorii si trasee pentru drumetii, ciclism si, iarna, schi. Zidurile venetiene, castelele cruciatilor si mozaicurile romane pe care le puteti vedea la tot pasul stau marturie a unei istorii de peste 10.000 de ani. Dupa intrarea in Uniunea Europeana Cipru este o tara moderna, dar care si-a pastrat satele din piatra, statiunile stralucitoare, crangurile cu citrice si muntii plini de parfum.

Gastronomie

Specificul bucatariei cipriote este dat de clima mediteraneeana, geografie si istorie. Aceasta a evoluat ca o fuziune intre bucataria greaca si turca, cu un farmec local. Felurile marine includ calamar si caracatita marinate in vin rosu, iar cel mai traditional peste este codul. Si platica este foarte populara, deoarece este ieftina. Calamarul este prajit in aluat sau umplut cu orez, chimion, cuisoare si poate menta, apoi este prajit. Caracatita este facuta tocana cu vin, morcovi, rosii si ceapa. Cele mai comune legume folosite sunt cartofii in ulei de masline si patrunjel, conopida murata, dovlecei, taro si sparanghel.

Cipriotii consuma carne doar o data pe saptamana, duminica. De obicei masa consta in pui fiert, prajit in sos. Tavvas este carne de miel condimentata cu foarte mult chimion, Afelia este un sote de porc cu vin rosu si soriandru, Psito este o mancare de carne si cartofi facuti in cuptor. La preparare se foloseste ulei din plin. O practica traditionala, dar utilizata tot mai putin, este folosirea grasimii de porc pentru gatit si pentru conservare, in vase mari de ceramica. Astfel se pastreaza carnea, cea de miel fiind foarte sarata, pentru a nu se strica. Aceasta carne, impreuna cu grasimea, se foloseste pentru carnatii Bastourmas Loukaniko.

Principalele atractii turistice

Istoria colorata a Ciprului se reflecta in viata culturala bogata a localnicilor. Aproape in fiecare saptamana are loc o sarbatoare, nunta, festival sau se sarbatoreste vre-un sfant. Sarbatorile religioase au o mare insemnatate in viara cipriotilor, cea mai importanta fiind Pastele ortodox, chiar mai mult decat decat Craciunul. In sambata de Paste majoritatea localnicilor sunt la slujba, iar in afara bisericii se organizeaza un foc, cu efigia lui Iuda si artificii. In duminica de Paste toti membrii familiei stau la masa si se serveste friptura de miel.

Primavara este un anotimp de sarbatori si in majoritatea oraselor au loc carnavaluri si parade cu covoare de flori. Cel mai mare carnaval are loc in Limassol. Kataklysmos este un alt festival important, al inundatiilor, si se sarbatoreste in fiecare oras cu petreceri in aer liber, jocuri si competitii. In perioada recoltei au loc festivaluri ale vinului, cel mai mare avand loc in Limassol.

• Plimbati-va in capitala Nicosia si vizitati Muzeul Ciprului, un depozit al bogatiilor arheologice de pe insula, Muzeul de Arta Folclorica, Noul Palat Arhiepiscopal, Catedrala Sf Ioan, bisericile bizantine, Centrul Cultural Makarios si Moscheea Omeriye.

• Din Nicosia faceti o excursie spre mormintele regale si manastirea Agios Irakleidios din Tamassos, biserica cu cinci domuri  si moscheea din Peristerona si biserica Panagia Chrysospiliotissa situata pe o stanca de langa Deftera.

• In orasul-statiune Larnaca puteti vizita biserica Agios Lazaros si Muzeul Bizantin, Fortul Larnaca, Muzeul de Arheologie, Muzeul de Paleontologie Tornaritis-Pierides si ramasitele Kition.

• Langa aeroportul Larnaca se afla Hala Sultan Tekke, o moschee istorica, cu gradini frumoase, langa lacul sarat Larnaca.

• Pe dealurile din vest va puteti aventura in satul Lefkara, faimos pentru dantela confectionata de femeile locale si manastirea Agios Minas. Alaturi de drumul Limassol-Nicosia se afla manastirea Stavrovouni si Capela Regala de pe vremea cruciatilor, de langa Pyrga.

• Castelul Limassol vegheaza asupra portului vechi si adaposteste Muzeul Medieval al Ciprului. Mai exista si un muzeul de arta folclorica, un muzeu de arheologie si o mica gradina zoologica.

• In vechiul oras Kourion, pe o panta de deal langa Episkopi, descoperiti un superb teatru greco-roman, in care se pun in scena opere de Shakespeare, in fiecare vara. Vizitati si Casa lui Eustolios, ce are mozaicuri frumoase, Acropola, runele unui forum roman si bazilica crestina.

• Dincolo de Kurion, spre vest, se afla vechiul stadion al orasului si Sanctuarul lui Apolo Ylatis. Toate acestea se afla in zona Baza de Suveranitate a Marii Britanii Akrotiri-Episkopi.

• Nu ratati Pafos, principalul centru turistic din vestul Ciprului. Pafos are multe situri antice, remarcandu-se in particular o grupare de vile romane langa port, listate ca patrimoniu mondial UNESCO.

• Legenda spune ca zeita iubirii Afrodita s-a scaldat in Baile Afroditei, o grota cu o piscina cu apa dulce, situata la capatul peninsulei Akamas.

• In Kouklia puteti vizita ruinele vechiului Palaia Pafos si Templul Afroditei. Pe coasta se afla Petra tou Romiou (Stanca Afroditei).

• Explorati muntii impaduriti Troodos. Varful Platres (1.200m) este o baza ideala pentru excursii. In apropiere se afla si muntele Olymp (1.952m), cel mai inalt din Cipru.

• Vizitati satul restaurat Omodos, in care se afla manastirea Manastirea Stavros si un mic muzeu de arta folclorica. Foini este un centru de arta ceramica traditionala.

• Vizitati cele noua biserici bizantine din muntii Troodos, listate ca patrimoniu mondial UNESCO, faimoase pentru frescele interioare magnifice.

• In nord se afla portul venetian Gime si portul antic Kyrenia, care sunt aliniate de restaurante ce vand pesti prinsi in acceasi zi.

• Desi se celebreaza in toata tara, sarbatoarea Kataklysmos are un farmec special in Larnaca, unde multimile se aduna pe mal pentru sporturi nautice, cantece, dansuri, mancare si bautura.

• Faceti drumetii prin zonele primare ale Ciprului. Traseele recomandate includ Atalante, Kaledonia si Persefona in zona Troodos, Afrodita si Adonis in zona Akamas si alte trasee din padurile Machairas si Limassol.

• Atat Platres cat si Kakopetria sunt statiuni excelente de schi pe muntele Olymp. Sezonul dureaza de obicei din ianuarie pana la jumatatea lunii martie. Pe muntele Olymp sunt patru teleferice.

• Litoralul din Cipru va ofera facilitati pentru windsurfing, surfing cu zmeul, scufundari si inot. Plajele recomandate includ Geroskipou, Dasoudi, Larnaca, Governors, Dassoudi Beach si Germasogeia (ultimele doua in Limassol).

• Pe coasta de la sud de Famagusta se afla statiuni aglomerate, pline de plaje cu nisip auriu ideale pentru copii si familii - Golful Smochinului si Golful Flamingo.

• Reputatia statiunii Agia Napa de centru de petreceri si cluburi de noapte se afla in continua crestere. Plajele de aici atrag si familii.

• In luna Septembrie va puteti bucura de vin gratuit, in timpul festivalului din Limassol.

• Gustati din ce are mai bun cipru - mere din Prodromos, cel mai inalt sat din tara, cirese din Pedoulas, apa minerala din Moutoullas, apa de trandafiri si vin din Agros, si vin rosu dulce si struguri din regiunea Commandaria.

Istorie

Statul insular Cipru se afla la intalnirea continentelor Europa, Asia, Africa si la intalnirea unora dintre cele mai mari natiuni de cuceritori din lume - de la fenicieni si sirieni, pana la romani, cruciati, venetieni si britanici; toti acestia au condus aceasta zona la un moment dat. In pofida tuturor influentelor, Cipru si-a pastrat caracteristicile esentiale. Orasele de coasta (Paphos si Limassol in sud, Famagusta si Kyrenia in nord) sunt incantatoare, dar si bogate in traditii, mit si povesti. In Cipru a filozofat Cicero, a agonizat Othello, Sf Paul a fost ocarat si Afrodita a fost creata.

In prezent, diviziunile din tara sunt un pericol pentru stabilitatea tarii. Framantarile au dus la diviziunea insulei intre Republica Greaca a Ciprului in sud si Republica Turca a Ciprului de Nord. Turcia este singurul stat ce recunoaste independenta Ciprului de Nord. Pana la aceasta scindare au existat doi ani de tensiuni si violente ocazionale intre etnicii greci care guvernau insula si minoritatea etnica turca. Din 1983 situatia a stagnat, desi restrictiile de contact intre cele doua comunitati au fost imblanzite in 2003. Linia Verde ce taie insula in doua are acum cinci locuri pe unde se poate traversa in cealalta parte.

De cand Cipru este membra a Comunitatii Europene se remarca mari diferente - localnicii spun ca preturile au crescut foarte mult si tot mai multe proprietati sunt detinute de persoane din afara tarii. Cativa localnici se imbogatesc din piata imobiliara, insa dezvoltarea pune in pericol mediul inconjurator in unele zone din insula.

Informatii utile

Cand sunteti in Cipru aratati respect pentru obiceiurile religioase. Se obisnuieste o strangere de mana la intalnire. Este considerata o lipsa de respect refuzarea unei cafele turcesti sau a unei bauturi reci. Este interzisa fotografierea obiectivelor militare, iar pentru a fotografia artefactele muzeelor aveti nevoie de permisiune speciala. Nu este permis flashul aparatului foto in biserici cu picturi murale sau icoane. Ora locala este GMT +2 sau GMT +3 pentru ora de vara. Voltajul: 240V.

Poze Cipru 1457

Toate imaginile Poze din Cipru postate de catre editorii si membrii comunitatii Turistik

Aveti imagini din Cipru? Le puteti posta pe Comunitatea Turistik! Click aici

Oferte Cipru

Oferte de cazare si vacante in Cipru publicate de Agentiile de turism si unitatile de cazare partenere

Aveti oferte in Cipru?

Un cont gratuit pe Turistik.ro va permite sa publicati oferte de cazare in Cipru (hotel, pensiune, motel, etc) sau oferte de sejururi, vacante in Cipru.
Creaza un cont acum si ofertele vor fi vizibile instantaneu!

Impresii de vacanta despre Cipru 33

Toate impresiile Impresii, poze si jurnale de calatorie din Cipru publicate de membrii comunitatii Turistik:

Paphos, Cipru, 2011 Paphos, Cipru Paphos, situat in partea vestica a Ciprului era capitala insulei in perioada romana. Dupa mitologia greaca aici s-a nascut Afrodita....

Kyrenia, Cipru Nord, 2011 Kyrenia, Cipru ...

Nicosia Nord, Cipru Nord, 2011 Nicosia, Cipru Nicosia Nord. Catedrala St. Sophia transformata in Selimiye Mosque....

Famagusta, Cipru Nord, 2011 Famagusta, Cipru famagusta este in Cipru Nord, adiaca Ciprul turcesc, in alte cuvinte acea portiune din cipru care a fost invadat de turci in 1974 si care este...

Famagusta,Cattedrale trasformata in moschea, 2011 Famagusta, Cipru Cine se duce in Cipru se se duca in Cipru nord, altfel nu a vzut nimic......

Omodos (Muntii Trodos) - Cipru Omodos, Cipru Un sat tipic cipriot aflat în Munţii Troodos, care însă din cauza invaziei de turişti a pierdut mult din atmosfera de altădată....

Poarta Famagusta si Monumentul Libertatii - Nicosia Nicosia, Cipru Poarta Famagusta a fost renovată şi găzduieşte acum Centrul Cultural Municipal al oraşului, cu un program variat de expoziţii. Noi am ajuns aici...

Palatul Arhiepiscopal si Catedrala Agios Ioannis - Nicosia Nicosia, Cipru Noul Palat Arhiepiscopal a fost construit în 1960 şi imită stilul bizantin al predecesorului său. Aici se află Muzeul Etnografic, Muzeul de Artă...

Hotel Cratos (5 *****) - Kyrenia (Republica Turca a Ciprului de Nord) Kyrenia, Cipru Este ceva diferenta intre acesta si Hotelul Luis Apollonia din Limassol, desi ambele sunt clasate la 5 stele....

Hotel Louis Apollonia (5 *****) - Limassol Limassol, Cipru Un hotel mult sub a celor de categorie similara din Turcia. Angajaţii hotelului sunt în majoritatea lor, extra comunitari bulgari şi români, ...

Vacante din
Voteaza destinatia RecomandNu recomand

10 voturi pentru
2 impotriva

Vizite (pe site):
901,018

Adauga la favoriteTrimite pe email

Top destinatii Cipru 23

Toate destinatiile Va prezemtam cele mai importante orase turistice din Cipru (dupa popularitate, voturi si numar de vizite).

Adauga impresii din vacanta
Mareste harta

Harta Cipru

Adauga oferte turistice

  • Agentii de turism
  • Hoteluri, Pensiuni
  • Particulari
Creaza cont

Povesteste-ne despre vacanta ta

  • Adauga poze si impresii de calatorie.
  • Citeste despre...
Creaza cont

Aboneaza-te la newsletter