Praga

Praga, Targul de Craciun 2009

0 voturi
Autor: iepurila, 23 Februarie 2010
O experiență de:
Vizualizări: 6525
Praga interior catedrala Sf. Vitus Amintiri din Praga (28-29 noiembrie 2009)

am modificat textul initial deoarece am revenit cu cateva detalii...

Prima zi:

Autocarul cu grupul a oprit in zona garii si de acolo am pornit la pas sa exploram orasul...Directia - Piata Wanceslas ...am trecut pe langa Muzeul National (cladire in stil neo-renascentist) si apoi am admirat cateva minute cea mai faimoasa statuie din Praga dedicata sfantului ocrotitor al Boemiei (Wanceslas)...La cativa metri mai incolo ne-am recules in locul unde tinerii studenti Jan Palach si Jan Zajic si-au dat foc in 1969 in semn de protest impotriva invaziei trupelor Tratatului de la Varsovia....jertfindu-se in numele libertatii...Douazeci de ani mai tarziu, Piata Wanceslas a fost martora "Revolutiei de Catifea"... Am plecat impovarati de amintirea acestor evenimente...Dupa cativa pasi insa, starea noastra sufleteasca s-a schimbat deoarece Praga era in sarbatoare...tocmai se inaugura Targul de Craciun...ne-au acaparat vitrinele frumos impodobite, brazii incarcati de globuri colorate, tarabele ne ademeneau cu dulciuri si mincare specifica...sunetul aproape divin al corurilor de copii...Am admirat Turnul Pulberariei si Casa Municipala, o minunata cladire in stil Art Nouveau. Ajunsi in Piata orasului vechi ne-am "ratacit" cateva ore pe stradutele cu edificii arhitectonice care de care mai cochete...am admirat Casa Clipei, Casa Storch, Biserica Sf. Nicolae (exista 2 biserici cu acelasi nume) si ne-am alaturat zecilor de turisti entuziasmati in fata ceasului astronomic din turnul primariei. Figurinele ceasului (vanitatea, moartea, un turc si zgarcenia) prind viata din ora in ora...cocosul auriu vesteste ora si cei 12 apostoli se invart pe rand la fereastra...Nu ai cum sa ignori statuia lui Jan Hus (fost rector al universitatii, considerat eretic fiindca a luptat impotriva coruptiei bisericii si ars pe rug) si maiestuoasa biserica Maria din Tyn (destul de greu am gasit intrarea ...ea fiind mascata de terase si magazine construite in preajma bisericii). Sub figura lui Jan Hus se poate citi inscriptia: "Adevarul va invinge".

A doua zi:

Dimineata am rezervat-o Castelului (azi sediul Presedentiei)...Am vazut camera din care a avut loc "aruncarea pe fereastra" (considerata scanteia care declansat razboiul de 30 de ani.)... Legenda spune ca "in 1618, peste 100 de nobili protestanti au devastat vechiul Palat Regal si au aruncat pe fereastra doi guvernatori catolici, impreuna cu secretarii lor. Caderea acestora a fost atenuata de un morman de balegar adunat din Sala Vladislav dupa un turnir recent (desi catolicii din acea vreme au pretins ca ar fi fost salvati de ingeri)." Dupa vreo 2 ore ne-am indreptat spre Ulita de Aur... la nr. 22 se afla casa in care a stat pentru o scurta vreme Kafka. De aici de la Castel ai parte de o panorma superba a orasului. Desi noiembrie, soarele se zbatea sa mai rasfete cu ultimele sale raze atat orasul cat si turistii...Am iesit de la Castel dupa ce am admirat una dintre cele mai frumoase catedrale din Europa, Sf. Vitus (atrage privirea impozanta rozeta si "dantelaria din piatra" a partii de jos a fatadei vestice)...Ne-am continuat traseul trecand prin fata Ambasadei Italiei si a Romaniei...apoi o scurta oprire la cea de-a doua biserica Sf. Nicolae (din Mala Strana) o bijuterie, o capdopera in stil baroc. Ea a fost construita intre 1704-1756 de cei mai renumiti arhitecti ai momentului. Dupa atata frumusete arhitecturala...am ajuns si la faimosul pod Carol (martor al sutelor de ani de framintari istorice)...lume multa...toti turistii fotografiau sau filmau cele 29 de statui (reproduceri deoarece originalele se afla in muzee)... Traversand podul, avand la stanga si la dreapta Vltava, apa care da farmec si viata orasului, mi-am adus aminte de celebrul compozitor si dirijor Smetana... Pe pod exista o cruce (pe locul de unde a fost aruncat Sf. Ioan de Nepomuk) despre care se spune ca dorintele puse in fata ei se implinesc...mai incolo se afla statuia lui infatisindu-l cazind in apa....se spune ca daca atingi basorelieful ai noroc ...
Am vizitat cartierul evreiesc dupa care am ajuns din nou in Piata Orasului Vechi la Targul de Craciun. De aici ne-am indreptat spre U-Fleku, cea mai veche berarie din Praga unde am sorbit licoarea neagra nefiltrata....
Si cum puteam sa-mi iau ramas bun de la Praga altfel decat urcand in turnul vechii primarii. Imaginea e de vis...vazute de la inaltime: Biserica Tyn, Monumentul lui Jan Hus, Bradul de Craciun luminat, tarabele, beculetele aprinse ...iar undeva in zare se zarea Castelul...La coborare m-am oprit la etajul 1 de unde la ore fixe se pot admira de aproape cei 12 apostoli ai ceasului astronomic...Marionetele originale au fost distruse in 1945 de nemti... In salile alaturate se gasesc cateva tablouri de mare insemnatate pentru cehi..Aici am vazut tabloul care reda ultima zi din viata lui Jan Hus...impresionant...daca din ultima vizita in Barcelona m-am intors avand pentru totdeauna intiparita pe retina imaginea salii de concert de la Palau de Musica Catalana, pot spune ca din Praga m-am intors cu imaginea acestui tablou...

Las imaginile sa spuna povestea orasului...
Praga interior catedrala Sf. Vitus

Praga interior catedrala Sf. Vitus

Praga - Ulita de aur- la casa cu nr 22 a locuit Kafka pentru o perioada de timp

Praga - Ulita de aur- la casa cu nr 22 a locuit Kafka pentru o perioada de timp

12 apostoli (ceasul astronomic) - Praga

12 apostoli (ceasul astronomic) - Praga

pe la targul de craciun- Praga

pe la targul de craciun- Praga

ornamente la targ - Praga

ornamente la targ - Praga

ceasul astronomic- Praga

ceasul astronomic- Praga

ceasul astronomic- Praga

ceasul astronomic- Praga

Jan Hus - Praga

Jan Hus - Praga

Jan Hus- Praga

Jan Hus- Praga

vitrine cu sticle de boemia - Praga

vitrine cu sticle de boemia - Praga

vitrina - Praga

vitrina - Praga

turisti prin Praga

turisti prin Praga

34 imagini in total la aceasta impresie


 

Comentarii (6)

 
4 Martie 2010

Superb.Sper sa ajung si eu in vara aceasta !

 
15 Martie 2010

Cora multumesc; Prima data am vazut Praga vara in luna august 2008; era soare si orasul mi s-a parut femecator; a doua oara l-am vizitat in noiembrie 2009 (cum am scris mai sus); am avut noroc ca nu a plouat; totusi cred ca cel mai bine e sa-l vizitezi vara...

 
6 Noiembrie 2010

iui iui ce frumoase sunt imaginile de la Targul de Craciun...si ce braaaaddd !

 
10 Noiembrie 2010

@Carabusii...ma bate gandul sa ma duc si anul acesta intr-un uikend...ori la Viena ori la Praga...dar mi-e teama sa nu fie prea frig...ca cica se anunta iarna grea ...

 
10 Noiembrie 2010

hmmm...o manta de vreme rea si un partener si se rezolva :)) :)) :)) !

 
16 Iunie 2011
AncaB

Foarte frumos, Iepurila! Povestesti tare frumos iar imaginile sunt de-a dreptul superbe! Este, intr-adevar, foarte frig iarna la Praga dar orasul este absolut fermecator si in decembrie. Noi am vizitat Praga de 2 ori si numai de Craciun. A fost superb!

Ai fost în Praga?

Povestește-ne despre experiența ta și arată-ne poze cu locurile pe care le-ai vizitat.
Înscrie-te în comunitatea Turistik.
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.