Circuite turistice

Circuit 2018 ALBANIA

  • Circuit in: Europa 
  • Durata: 9 zile
  • Transport: cu avionul 
  • Cazare: hotel 4* 
  • Pret: 790 Euro / persoană

Traseu:

Tirana - Shkoder - Kruja - Durres - Berat - Ardenica - Fier - Apollonia - Vlora - Parcul Naţional Llogara - Dhermi - Himara - Butrint - Saranda - Parcul Naţional Blue Eye - Gjirokaster - Benje - Permet - Korca - Vo

Tarife:

Perioada: 19.06 - 27.06.2018

TARIF: 790 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 190 EURO
(tarif valabil pt. un grup minim de 25 turişti; pentru un grup mai mic, tariful se va recalcula)

Detalii:

Mituri şi legende în ţara vulturilor

A L B A N I A

Tirana - Shkoder - Kruja - Durres - Berat - Ardenica - Fier - Apollonia - Vlora - Parcul Naţional Llogara - Dhermi - Himara - Butrint - Saranda - Parcul Naţional Blue Eye - Gjirokaster - Benje - Permet - Korca - Voskopoje

Vă invităm să descoperiţi Albania, o ţară nu prea îndepărtată de ţara noastră, despre care Lordul Byron spunea: "Pământ al Albaniei, îngăduie-mi să-mi opresc asupra ta privirile, tu, care ai hrănit cu dârzenie oameni aprigi". Supranumită de Lonely Planet "frumoasa din pădurea adormită care a început să iasă în lume", cu numai 28000 km2, Albania vă va oferi în acest periplu, oraşe istorice perfect conservate, peisaje montane impunătoare şi un litoral la Marea Adriatică şi Ionică a căror frumuseţe vă vor tăia răsuflarea. Pregătiţi-vă să vă îndrăgostiţi de această ţară complet necunoscută, înfăşurată în mister după decenii de izolare.

Perioada: 19.06 - 27.06.2018

Ziua 1 / 19.06.2018: Bucureşti - Viena - Tirana
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 06:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Austrian Airlines). Plecare spre Viena cu zborul companiei Austrian Airlines, OS 0768 (08:00 / 08:45) de unde se va pleca spre Tirana cu zborul OS 0847 (12:45 / 14:20). Sosire la Tirana, oraş fondat în anul 1614 şi devenit capitala Albaniei în anul 1920. Situată pe râul Ishm, la aprox. 32 km de coasta Mării Adriatice, Tirana reprezintă cel mai mare oraş din Albania, fiind totodată centrul industrial şi cultural al ţării. Transfer pentru cazare la Hotel Vila e Arte 4* (sau similar).
Ziua 2 / 20.06.2018: Tirana - Shkoder - Kruja
Mic dejun. Itinerariul zilei ne va conduce spre Shkoder, oraş fondat în anul 400 î.Hr. fiind considerat unul dintre cele mai vechi oraşe din Balcani. Oraşul este un important centru cultural şi economic al Albaniei fiind cunoscut ca centru catolicismului albanez, dovada perfectă a faptului că religiile de orice fel pot convieţui în mod armonios într-o singură ţară. Ne vom îndrepta către zona pietonală pentru a ne plimba pe străzile înguste şi pentru a admira clădirile vechi care sunt unite cu ziduri de piatră şi clădirile moderne care nu fac notă discordantă cu cele vechi. Vom vizita Catedrala Sf. ştefan, principalul sanctuar romano-catolic din Shkoder, construită în anul 1319 şi extinsă de către veneţieni într-un stil de influenţa dalmată, în sec. al XV-lea. În continuarea zilei vom vizita Moscheea de Plumb, construită în anul 1774 de Mehmet Paşa Bushati, având ca model Moscheea Albastră din Istanbul. Numele acestei moschei provine de la cuvântul "plumb", deoarece pietrele folosite pentru construirea pereţilor săi au fost îmbinate cu plumb topit. Traseul va continua spre Kruja, oraş medieval situat la 32 km nord-vest de Tirana, al cărui nume este strâns legat de eroul legendar albanez, Gjergj Kastrioti Skanderbeg, cel care a condus poporul albanez în lupta împotriva Imperiului Otoman, timp de 25 ani. Oraşul este spectaculos prin poziţia sa, fiind construit pe un platou înalt, situat la 600 m deasupra nivelului mării, care face parte din lanţul muntos Kruja - Dajti. Ne vom îndrepta către centrul oraşului Kruje pentru a admira Primăria şi monumentul lui Skanderbeg şi pentru a vizita vechiul bazar cu magazine ale diverşilor meşteşugari. Cazare la Hotel Panorama 4* (sau similar).
Ziua 3 / 21.06.2018: Kruja - Durres - Berat
Mic dejun. Plecare spre Durres, al doilea oraş ca mărime din Albania, cel mai vechi dar şi cel mai important din punct de vedere economic, situat pe coasta centrală, la o distanţă de 33 km faţă de Tirana. Însoţiţi de ghidul local vom face un tur panoramic al oraşului care va include Amfiteatrul Roman, cel mai mare amfiteatru al Peninsulei Balcanice, Casa Memoriala a celebrului actor albanez Aleksander Moisiu, Muzeul de Arheologie, Belle de Durres, cel mai colorat mozaic din ţară şi Turnul Veneţian. În continuarea zilei ne vom îndrepta către Berat, oraş aflat în centrul Albaniei, supranumit "oraşul celor o mie de ferestre" datorită caselor vechi, din pietriş, prevăzute cu multe ferestre mari. Zona veche a oraşului include trei cartiere delimitate de Râul Osum: Castelul, Gorica şi Mangalem, iar în anul 2008, oraşul a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vom vizita Castelul din Berat, unul dintre cele mai vechi monumente ale oraşului, un melaj de stiluri ale diferitelor epoci: romană, bizantină, albaneză şi otomană. Clădirile din interior construite în sec. al XIII-lea sunt reprezentate de cele 14 biserici dintre care cea mai cunoscută este Catedrala Adormirii Maicii Domnului (acum Muzeul Artei Medievale) care datează din anul 1797. Cazare la Hotel Rezidenca Desaret 4* (sau similar).
Ziua 4 / 22.06.2018: Berat - Ardenica - Fier - Apollonia - Vlora - Parcul Naţional Llogara
Mic dejun. Itinerarul zilei de astăzi ne va purta spre Ardenica pentru a vizita Mănăstirea Ardenica, una dintre cele mai frumoase mănăstiri ortodoxe din Albania, construită în anul 1282, de către împăratul bizantin Andronic al II-lea Paleologul. Mănăstirea Ardenica ocupa un loc important în istoria locală albaneză, deoarece aici s-a oficiat şi căsătoria dintre George Castrioti Skanderbeg şi Andronika Arianiti. Ne vom continua traseul spre oraşul Fier pentru a vizita în apropierea sa, ruinele cetăţii Apollonia descoperite la începutul sec. al XIX-lea. Peisajul fascinant al parcului arheologic a fost păstrat într-o stare excepţionala şi reprezintă o combinaţie reuşită între frumuseţea monumentelor şi natură, atrăgând vizitatorii prin lunga sa istorie, într-o atmosferă de relaxare şi meditaţie. Ne vom îndrepta apoi spre oraşul-port Vlora, construit iniţial ca o colonie grecească antică în sec. al VI-lea. Înconjurat de Marea Adriatică şi Marea Ionică, oraşul este locul în care ţara şi-a declarat independenţa faţă de Imperiul Otoman la începutul sec. al XX-lea. Vom face un scurt tur panoramic al oraşului, prilej cu care vom admira Monumentul de Independenţă şi Muzeul Etnografic. Plecare spre Parcul Naţional Llogara, situat între Canalul Cike şi muntele cu acelaşi nume renumit prin vegetaţia de conifere în care predomină bradul, pinul negru, pinul de munte şi ienupărul. Cazare la Hotel Alpin 3* (sau similar).
Ziua 5 / 23.06.2018: Parcul Naţional Llogara - Dhermi - Himara - Butrint - Saranda
Mic dejun. Astăzi vom parcurge un drum pitoresc care va străbate păduri de pini, urmând a ne opri la punctul de belvedere Panorama pentru a ne bucura de cele mai frumoase privelişti ale Mării Ionice. Traseul zilei va continua spre Dhermi, un superb oraş situat pe coasta Mării Ionice renumit pentru una dintre cele mai bune plaje albaneze, urmând a face o scurtă oprire în Golful Porto Palermo, unde se află castelul Ali Pasha. Vom pleca către Himara, una dintre cele mai renumite destinaţii turistice de pe Riviera albaneză, renumită pentru plajele lungi de pietriş alb, în contrast cu terasele dealurilor care au culturi de măslini şi citrice. Itinerarul zilei va continua spre oraşul antic Butrint pentru a vizita unul dintre cele mai importante situri arheologice de la Marea Mediterană inclus pe lista Patrimoniului UNESCO. În cursul serii vom ajunge la Saranda, cunoscut în antichitate sub numele de Onchesmus, unul dintre cele mai frumoase oraşe din Albania, vis a vis de insula grecească Corfu. Oraşul Saranda, menţionat pentru prima dată în anul 1412, botezat cu numele unei biserici purtând hramul celor 40 de Sfinţi Martiri "Agii Sarande", în limba greacă, are o climă excelentă, având 290 de zile cu soare pe an. Saranda este un oraş plin de viaţă, cu baruri şi cafenele, restaurante în care veţi putea încerca preparate din fructe de mare, toate situate la câţiva metri de plajă. Cazare la Hotel Brilant 4* (sau similar).
Ziua 6 / 24.06.2018: Saranda - Parcul Naţional Blue Eye - Gjirokaster - Benje - Permet
Mic dejun. Plecare spre Parcul Naţional Blue Eye, un tărâm de basm cu munţi şi cu 18 izvoare naturale, care au o culoare albastră ca safirul. Traseul zilei va continua spre Gjirokaster, oraşul celebrului scriitor albanez Ismail Kadare şi al fostului dictator comunist Enver Hodja, considerat unul dintre cele mai bine conservate oraşe cu arhitectură otomană din lume. Vom face un tur panoramic al oraşului Gjirokaster, oraş muzeu, prilej cu care vom admira Castelul, considerat a fi cel mai mare castel din Albania, Muzeul Etnografic, situat în casa în care s-a născut fostul dictator comunist Enver Hodja, numeroase clădiri tradiţionale precum Casa Angonati, Casa Babaramo, Casa Skendulaj, Casa Eqrem Cabej sau Casa Kikino. Datorită folosirii intense a pietrei în construcţia caselor, care arată ca nişte mici cetăţi, acesta a fost supranumit "Oraşul de Piatră". Ne vom îndrepta apoi către centrul vechi al oraşului renumit pentru pitoreştile străduţe înguste pentru a ajunge la vechiul bazar unde se află Moscheea Bazarului, construită în anul 1557. În continuarea zilei ne vom îndrepta către satul Benje, renumit prin izvorele de apă termală care formează şase piscine naturale în care ne vom putea relaxa şi înota. Spre seară vom ajunge la Permet, oraş situat în sud-estul ţării, pe malul stâng al râului Vjosa, la poalele muntelui Dhembel, fiind menţionat cu acest nume încă din sec. al XV-lea. Considerat cel mai ecologic şi mai curat oraş din Albania, supranumit "oraşul trandafirilor", Permet este renumit pentru bucătăria specifică, vinul tradiţional şi rachiul local, pe care vă invităm să le degustaţi. Cazare la Hotel Alvero 4* (sau similar).
Ziua 7 / 25.06.2018: Permet - Korca
Mic dejun. Itinerarul zilei ne va purta spre Korca pe un traseu superb la poalele munţilor din sud, prin Erseke şi Pasul Barmash. Sosire în Korca, oraş înconjurat de Munţii Morava, considerat locul de naştere al identităţii literare şi artistice din Albania. Numele oraşului Korca apare menţionat pentru prima dată în registrele istorice din sec. al XV-lea, ca centru comercial şi artizanal, în special pentru confecţionarea covoarelor. În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, acesta a devenit cel mai mare centru economic, comercial şi cultural din Albania. Vom face un tur panoramic al oraşului care va include Catedrala, cea mai mare din Albania, Muzeul Educaţiei, situat în clădirea în care a fost deschisă prima şcoală albaneză în anul 1887, Muzeul Naţional de Artă Medievală şi Muzeul artei orientale "Bratko". Ne vom îndrepta apoi către centrul vechi al oraşului pentru a ne plimba pe străduţele pietruite şi a admira clădirile construite în sec. al XX-lea, urmând a ne relaxa şi asculta celebrele cântece numite "serenate" la una din tavernele care servesc celebrul raki. Cazare la Hotel Grand Korca 4* (sau similar).
Ziua 8 / 26.06.2018: Korca - Voskopoje - Tirana
Mic dejun. Dimineaţa vom pleca spre Voskopoje, în limba albaneză, sau Moscopole în limba aromână, cel mare oraş din Balcani din sec. al XVII-lea. Acest oraş fabulos care avea 70 de biserici, 12.000 de case şi 70.000 de locuitori, era comparabil ca putere economică şi notorietate culturală în sec. al XVIII-lea, cu Veneţia şi Viena. Considerat a doua metropolă după Constantinopol ca autoritate, Moscopole era celebră în Balcani şi în întreaga lume răsăriteană. Aşezarea din sudul-estul Albaniei, al cărei nume se traduce prin "oraşul oierilor", se află pe un platou muntos, la o altitudine de 1.200 m, la sud-vest de Lacul Ohrid şi care în trecut se distingea printr-o prosperitate evidentă şi o spiritualitate aparte, fiind adesea apreciată ca o fortăreaţă a ortodoxismului. Aici a apărut prima tipografie din Balcani şi în anul 1770, primul dicţionar al celor 4 limbi balcanice moderne (greacă, albaneză, aromână şi bulgară). Dintre cele aprox. 70 de biserici construite în Moscopole, până astăzi nu s-au mai păstrat decât cinci, toate robuste, din piatră, cu arcade bizantine şi picturi în frescă, fiind unele dintre cele mai bune exemple de arhitectură bizantină din Balcani, din perioada sec. al XVIII-lea. Ne vom îndrepta apoi către Tirana, unde însoţiţi de ghidul local vom face un tur panoramic care va include Piaţa Skanderbeg, denumită după statuia eroului popular, Moscheea Et"™hem Bei una dintre cele mai vechi clădiri din Tirana, Turnul cu Ceas şi Muzeul Naţional de Istorie. Vom vizita apoi Muzeul denumit "Bunk"™Art 2", un memorial al zecilor de mii de victime ale comunismului şi în acelaşi timp, un spaţiu expoziţional folosit ca galerie de artă contemporană. Conceput ca adăpost antiatomic pentru oficialii de vârf ai Ministerului de Interne, marele buncăr ultrasecret, cu numele de cod "Stâlpul", a fost construit între anii 1981 - 1986, în vederea unui eventual atac nuclear. Întoarcere la Tirana pentru cazare la Hotel Vila Taco Tirana 4* (sau similar).
Ziua 9 / 27.06.2018: Tirana - Viena - Bucureşti
Mic dejun. Transfer la aeroportul din Tirana pentru plecarea spre Viena cu compania Austrian Airlines, zbor OS 0848 (15:05 / 16:45), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul OS 0767 (20:10 / 22:50).

TARIF: 790 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 190 EURO
(tarif valabil pt. un grup minim de 25 turişti; pentru un grup mai mic, tariful se va recalcula)

TARIFUL INCLUDE:
- transport continental cu avionul pe ruta Bucureşti - Viena - Tirana şi retur cu compania Austrian Airlines
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- 2 nopţi cazare cu mic dejun în hotel de 4* în Tirana
- 1 noapte cazare cu mic dejun în hotel de 4* în Kruja
- 1 noapte cazare cu mic dejun în hotel de 4* în Berat
- 1 noapte cazare cu mic dejun în hotel de 3* în Parcul Naţional Llogara
- 1 noapte cazare cu mic dejun în hotel de 4* în Saranda
- 1 noapte cazare cu mic dejun în hotel de 4* în Permet
- 1 noapte cazare cu mic dejun în hotel de 4* în Korca
- transferurile, tururile, excursiile menţionate în program
- taxe parcare, taxe de autostradă, poduri, tunele etc.
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOU! Începând cu anul 2018, agenţia tour-operatoare DAL TRAVEL oferă turiştilor care se înscriu pe circuitele proprii transferuri gratuite la şi de la Aeroportul Henri Coandă - Otopeni, din următoarele localităţi:
• Sibiu, Rm. Vâlcea, Piteşti
• Braşov, Predeal, Sinaia, Câmpina, Ploieşti
• Iaşi, Târgu Frumos, Roman, Bacău, Oneşti, Adjud, Focşani, Buzău, Urziceni
• Constanţa, Medgidia, Cernavodă, Feteşti, Slobozia
- transferurile gratuite se vor rezervă la înscriere, rezervările ulterioare fiind posibile doar în limita locurilor disponibile şi cu minim 21 zile înainte de plecare
- dacă turistul renunţă la transferul de dus, transferul de retur se anulează automat; acesta va putea fi asigurat doar dacă vor mai fi locuri disponibile la acel moment în mijlocul de transport
- prezentarea la transfer se va face cu minim 15 minute înainte de oră de plecare comunicată
- turiştii care beneficiază de acest serviciu, sunt obligaţi să furnizeze un număr de telefon mobil la care să poată fi contactaţi în eventualitatea modificării orei de îmbarcare
- agenţia tour-operatoare Dal Travel nu-şi asumă răspunderea pentru neprezentări, întârzierile la transfer ale turiştilor sau apariţia unor evenimente neprevăzute (blocarea traficului rutier, condiţii meteo nefavorabile, accidente rutiere etc.) care pot duce la întârzierea transferului şi pierderea zborului; în această situaţie, costurile suplimentare generate de un nou bilet de avion sau modificarea celui existent vor fi suportate de către turist
- transferurile sunt asigurate de agenţia tour-operatoare Dal Travel cu mijloace auto din flota proprie (autoturisme pentru 1-4 pasageri) şi/sau cu mijloace auto ale companiilor de transport partenere pe rute regulate de transport pasageri
- dacă agenţia tour-operatoare Dal Travel trebuie să asigure transferuri gratuite pe aceeaşi rută şi din aceleaşi oraşe pentru 2 sau mai multe circuite cu plecare sau sosire în aceeaşi zi, se va organiza un singur transfer pentru toţi pasagerii din circuitele respective, cazuri în care pot apărea timpi de aşteptare mai mari, de până la 3 ore; în astfel de situaţii, turiştii vor fi anunţaţi şi vor trebui să confirme dacă doresc să beneficieze de transfer în condiţiile date, sau nu
- turiştii au obligaţia de a menţine curăţenia în mijlocul de transport pe tot parcursul transferului şi să ţină cont că în mijlocul de transport nu sunt permise fumatul, consumul de băuturi alcoolice şi produse alimentare
- transferurile se asigura în conformitate cu reglementările legale în vigoare cu privire la transportul de persoane şi cu respectarea timpilor de condus ai şoferilor, aceştia făcând pauzele de odihnă impuse de lege în vederea asigurării transportului în condiţii de siguranţă

TARIFUL NU INCLUDE:
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile continentale: aprox. 190 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxele de intrare la obiectivele turistice menţionate în program
- supliment de demipensiune 160 euro/pers.
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- bacşişuri: 40 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- asigurarea medicală
- asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno)

ACTE NECESARE:
- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei

CONDIŢII DE ÎNSCRIERE:
- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţă de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plată diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

OBSERVAŢII:
- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistenţă în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie, asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile, etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite. Totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- aşezarea turiştilor în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere servicii în interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii români vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţii locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL. Tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz un ghid local. În tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauză)
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAşAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăţi
- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

Rezervare & Informații contact
DAL TRAVEL Această ofertă a fost publicată de către Agenția de turism DAL TRAVEL:
  • Adresa: STR. GEORGE ENESCU NR. 33, SECTOR 1, bucuresti
  • Telefon: 0213197062

Trimite o cerere de rezervare pe email:

Solicitarea trimisă prin formularul de mai jos nu garantează rezervarea. Veți fi contactat de către operator pentru detalii.

 



Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.