Sannicolau Mare

Localitatea Sannicolau Mare este cel mai vestic oras al Romaniei si al judetului Timis, fiind si al treilea oras ca marime dupa Timisoara si Lugoj.
Este atestat documentar in anul 1247, in "Diplomele privilegiate regale", dar existenta lui, vine din timpuri mult mai vechi. Este un oras de granita, avand 6 km de frontiera cu Republica Ungaria, pe cursul neregularizat al raului Mures.

Orasul este asezat in S-E Campiei Panonice in N-V Banatului, in Campia joasa a Arancai, si pe malurile Canalului Aranca, un vechi curs al raului Mures (in timpuri indepartate, acesta era navigabil) si care i-i confera orasului aspecte si fenomene asemanatoare marilor orase asezate pe   fluvii si rauri, dar la un nivel redus. Pe aceasta vatra din cele mai vechi timpuri au existat conditii naturale prielnice si o configuratie a terenului adecvate desfasurarii activitati umane, fiind pe axa de circulatie a Vaii Muresului, pe vechiul drum european Timisoara – Viena, si pe axa N –S, localitatea a devenit un centru nodal important in zona cea mai vestica a Romaniei.

De-a lungul timpului, comunitatea umana stabilita sau asezata temporar pe aceasta vatra, a parcurs diferite etape ale civilizatiei, de la cele mai vechi pana in prezent. Localitatea Sannicolau Mare ca de altfel tot Banatul, prin descoperirile ultimilor decenii, au scos la lumina vestigii apartinand marilor diviziuni ale istoriei paleolitice, neolitice, epoca bronzului si a fierului. In jurul anilor 6000 i.e.n. s-a produs geneza neoliticului fiind identificata intre localitatea Cenad si Beba Veche, iar in epoca timpurie a bronzului (1800 –1550 i.e.n.) au fost identificate culturile Mures –Periam si Cris – Starcevo.

 

Cercetarile arheologice din Seliste (N) si Bucova (S) au demonstrat concludent ca fauritorii si beneficiarii civilizatiei bronzului si fierului au fost tracii nordici si urmasii acestora geto-dacii care erau cei mai drepti dintre toti locuitorii Thraciei, scria Herodot. Asezarile de-a lungul raului Mures au suferit toate transformarile timpului, iar geto-dacii din aceasta parte au fost puternic influentati de celti-populatie indo-europeana-ce a stapanit efectiv Banatul din a doua jumatate a secolului IV .i.e.n.

In perioada anilor 1315-1331 regele Carol Robert de Anjou, trece cu trupele sale in luptele cu voievodul roman Basarab I, prin aceasta asezare. In 1394 sultanul otoman Baiazid devasteaza tinutul Timisului fiind insa alungat. O parte din armatele de cavaleri din Burgundia, Anglia si statele germane trec prin localitate in anul 1396 indreptandu-se spre Nicopole, formandu-se in localitate cete taranesti care participa la luptele impotriva turcilor.

 

Capitala de Cenad intra in stapanirea familiei Huniade la 8 august 1455, din care facea parte si Sannicolau Mare, ca mai apoi in 1458 sa treaca sub stapanirea lui Matei Corvin.

Intre anii 1509-1511 localitatea este lovita de ciuma, iar in 1514 taranii iobagi din localitate participa la rascoala condusa de Gheorghe Doja, care este inabusita, iar conducatorul lor este ars pe tronul inrosit. Banatul cu Timisoara si localitatile sale, in special cele de-a lungul Muresului, devin scena luptelor dintre unguri si turci. Pentru regatul Ungariei Banatul avea un rol de aparare, iar pentru Imperiul Otoman era placa turnanta a sistemului multor ofensive.
          
Capitala Banatului cade in mainile turcilor 1552 sub beiul Ahmed Ali Pasa, iar in aceeasi vara cucereste localitatile Sannicolau Mare si Cenad, prima apartinand viliatului Timisoarei, iar cea de-a doua Sandjacului Cenad. In 1594 o parte din locuitori, condusi de Vladeca Teodor si impreuna cu oastea banului de Caransebes, opun rezistenta in cetatea Becicherecul Mare, fiind insa infranta.

Odata cu anul 1606 Banatul trece definitiv sub ocupatie turceasca, perioada in care in localitate exista o cazarma turceasca si o scoala care avea ca scop apararea la nord si vest de raul Mures si Tisa. Stapanirea otomana este schimbata in anul 1701 de cea habsburgica, cu cincisprezece ani mai devreme decat Timisoara.